|
|
|
|
|
|
In contextul mondializarii economiei si cresterii concurentei internationale, calitatea resurselor umane devine unul din cei mai importanti factori ai edificarii Europei de maine. Mai mult ca oricand, educatia si formarea profesionala reprezinta suportul indispensabil pentru dezvoltare si competivitate. De altfel, autoimpunerea societatii informatizate si a conceptelor de educatie si formare profesionala pe tot parcursul vietii a reliefat necesitatea unei adaptari rapide a calificarilor, competentelor si sistemelor de organizare educationala.
Pentru a raspunde noilor provocari, Comisia Europeana, in baza Tratatului de la Maastricht (intrat in vigoare in 1993) a lansat o serie de initiative in favoarea cooperarii europene in domeniile: educatie, formare profesionala si tineret. Astfel, in 1995, Directia Generala XXII a lansat pentru o perioada de cinci ani trei mari programe comunitare: SOCRATES (educatie), LEONARDO DA VINCI (formare profesionala) si "TINERET PENTRU EUROPA". Dincolo de specificitatile fiecarui program se remarca trei trasaturi comune.
In primul rand, se constata prioritatea acordata vointei de a mobiliza ansamblul actorilor din domeniul educatiei si formarii profesionale, diferitele generatii, toate nivelurile de invatamant si toate structurile educationale formale sau non-formale.
In al doilea rand, iese in evidenta prioritatea acordata asigurarii egalitatii sanselor intre femei si barbati, ajutorului acordat persoanelor in dificultate, in special handicapatilor si tinerilor someri. Deoarece excluderea sociala poate ameninta coeziunea economica si echilibrul demografic al societatii, devine imperios necesara garantarea unui acces echitabil la educatie si cunoastere.
In al treilea rand, trebuie subliniata deschiderea programelor catre alte tari, in special catre tarile asociate din Centrul si Estul Europei si Cipru urmarindu-se astfel extinderea cooperarii cu tarile din lumea intreaga.
Programul SOCRATES a luat fiinta in baza Deciziei Nr. 819/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului Europei din 14 martie 1995, avand ca scop promovarea dimensiunii europene si ameliorarea calitatii educatiei, prin incurajarea cooperarii intre institutiile educationale din tarile participante. El a acoperit perioada 1995-1999. Pe baza rezultatelor obtinute, Parlamentul European si Consiliul Europei au decis lansarea unei a doua faze a programului de actiune comunitara SOCRATES. El se va derula in perioada 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2006.
Noul program SOCRATES va contribui la promovarea unei Europe a cunoasterii prin realizarea unui spatiu european de cooperare in domeniul educatiei si formarii, incurajand studiul pe tot parcursul vietii, bazat pe educatia formala si nonformala. El va sprijini dezvoltarea de cunostinte, aptitudini si competente care sa favorizeze exersarea unui comportament civic activ si cresterea capacitatii de insertie profesionala.
Programul SOCRATES II, ca si cel anterior, SOCRATES I, sprijina si completeaza actiunile intreprinse de tarile participante in domeniul educational, respectand responsabilitatea acestora asupra continutului invatamantului si organizarii sistemului educational si de formare profesionala. El acorda, de asemenea, un respect deosebit diversitatii culturale si lingvistice.
Pentru a contribui la dezvoltarea calitatii educatiei si la incurajarea studiului pe tot parcursul vietii, noul program SOCRATES isi propune ca obiective:
- sa promoveze cooperarea si mobilitatea in domeniul educatiei si sa inlature obstacolele in aceasta privinta, in special prin:
- stimularea schimburilor intre institutiile de invatamant;
- incurajarea invatamantului deschis si la distanta;
- favorizarea recunoasterii diplomelor si perioadelor de studiu;
- dezvoltarea schimburilor de informatii.
- sa incurajeze inovarea in practica pedagogica si in elaborarea materialelor educationale, prin utilizarea acolo unde este cazul, a noilor tehnologii informationale si de comunicare;
- sa exploreze temele de interes comun privind politica in domeniul educatiei.
Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, programul SOCRATES este structurat pe opt actiuni:
Actiunea 1: COMENIUS - aceasta actiune cauta sa amelioreze calitatea invatamantului preuniversitar si sa dezvolte dimensiunea europeana in educatie, in special prin incurajarea cooperarii transnationale dintre scoli, prin dezvoltarea profesionala a personalului implicat direct in acest sector de invatamant, prin favorizarea studierii limbilor comunitare si prin promovarea cunoasterii diferitelor culturi.
Actiunea 2: ERASMUS - isi propune imbunatatirea calitatatii invatamantului superior, dezvoltarea dimensiunii europene in cadrul acestui nivel de invatamant, incurajarea cooperarii transnationale dintre universitati, impulsionarea mobilitatatii europene in invatamantul superior, promovarea transparentei si recunoasterea academica a studiilor si calificarilor in cadrul Comunitatii Europene.
Actiunea 3: GRÜNDTVIG - educatia adultilor si alte rute educationale. Aceasta actiune vine in completarea primelor doua mari actiuni referitoare la invatamantul preuniversitar si invatamantul superior, incurajand dimensiunea europeana a studiului pe toata durata vietii, printr-o extinsa cooperare transnationala.
Actiunea 4: LINGUA - completeaza si suplimenteaza masurile de promovare a studierii limbilor comunitare care sunt incluse in primele trei actiuni ale celei de-a doua faze a programului de actiune Socrates. In acest context, studierea limbilor comunitare va acoperi toate limbile oficiale ale Comunitatii Europene.
Actiunea 5: MINERVA - obiectivul acestei actiuni il constituie sprijinirea masurilor transversale legate de dezvoltarea Invatamantului Deschis si la Distanta si de comunicare, incluzand tehnologii multimedia, in domeniul educatiei.
Actiunea 6: OBSERVARE SI INOVARE - aceasta actiune contribuie la imbunatatirea calitatii si transparentei sistemelor educationale si la favorizarea procesului de inovare pedagogica in Europa prin intermediul schimbului de informatii si experienta, identificarii bunelor practici, analizei comparative a sistemelor si politicilor in domeniu, precum si prin punerea in discutie si analizarea temelor de interes comun privind politica educationala, propuse de catre Consiliu.
Actiunea 7: ACTIUNI COLECTIVE - Comunitatea Europeana poate sprijini, in cadrul prezentului program, actiunile conexe altor programe si actiuni comunitare care promoveaza o Europa a cunoasterii, cum sunt programele "Leonardo da Vinci" si "Tineret".
Actiunea 8: MASURI COMPLEMENTARE - se poate acorda sprijin financiar comunitar pentru initiative care vizeaza promovarea obiectivelor programului SOCRATES si nu sunt eligibile pentru a fi finantate in cadrul altor actiuni ale programului.
Actiunile enumerate vor fi implementate sub forma activitatilor transnationale, care pot combina o serie de masuri precum:
- sprijinirea mobilitatii transnationale pentru persoanele din tarile participante care activeaza in domeniul educatiei;
- sprijinirea utilizarii tehnologiilor informationale si de comunicare in domeniul educatiei
- sprijinirea crearii si dezvoltarii retelelor de cooperare transnationala, care au rolul de a facilita schimbul de experienta si practica educationala;
- promovarea dezvoltarii competentelor lingvistice si a intelegerii diferitelor culturi;
- imbunatatirea continua a materialelor comunitare de referinta prin:
- stimularea schimburilor intre institutiile de invatamant;
- incurajarea invatamantului deschis si la distanta;
- schimbul larg de informatii. |
|
|
|