Facultatea de inginerie
Despre facultate
Facultatea de Inginerie este componentă a Universității "Petru Maior" din Tîrgu-Mureș, instituție de stat pentru învățământ superior și cercetare științifică, parte a sistemului educațional național din România.
În Tîrgu-Mureș, învățământul superior ingineresc are o tradiție de peste 50 de ani. Membrii corpului profesoral și ai personalului didactic auxiliar din Facultatea de Inginerie, precum și baza materială adecvată oferă cunoștințe de actualitate - teoretice și practice de specialitate - în șapte domenii și șapte specializări inginerești de vârf. Specializările inginerești în care sunt pregătiți studenții Facultății de Inginerie își găsesc corespondent și compatibilitate cu specializările recunoscute pe plan european.
Corpul profesoral este alcătuit din cadre didactice titulare, marea majoritate având titlul științific de doctor și se bucură de un cert prestigiu în comunitatea științifică națională și internațională.
Întregul proces de învățământ din facultate se desfășoară după planuri de învățământ și după programe analitice actualizate - similare cu cele ale facultăților de profil din țară și străinătate.
La Facultatea de Inginerie, în anii I și II, se studiază discipline de pregătire fundamentală, precum și discipline de pregătire inginerească de profil, iar în anii III și IV se asigură pregătirea de specialitate.
Disciplinele care asigură pregătirea fundamentală inginerească sunt obligatorii, iar pregătirea de specialitate este realizată sub forma unor module de discipline opționale. Studentul are și posibilitatea de a studia un număr de discipline facultative, inclusiv modulul psihopedagogic.
Laboratoarele în care se desfășoară lucrările practice dispun de o dotare performantă, în care sunt valorificate cu succes cunoștințele teoretice și practice ale studenților. Pentru susținerea procesului didactic s-au elaborat și editat în universitate un număr important de titluri de cursuri, culegeri de probleme și îndrumătoare de lucrări sau proiect.
Evaluarea pregătirii profesionale a studenților se efectuează pe parcursul întregului an universitar, aceasta definitivându-se prin examene orale și scrise, planificate în sesiunile de la sfârșitul fiecărui semestru.
Studiile universitare inginerești se finalizează cu examen de diplomă. În general, la toate programele de studii ale Facultății de Inginerie, competențele garantate prin diploma de licență sunt pragmatic formulate, astfel că posesorul unei asemenea diplome are clar definite două opțiuni, în conformitate cu spațiul academic european:
-
o abordare rapidă a carierei profesionale prin angajare, dar cu orizontul obligatoriu al continuării formării profesionale prin cursuri postuniversitare;
-
accesul spre studiile de master - 2 ani, și apoi spre cea de doctor inginer, cu oportunitatea modificării, ajustării și rafinării traiectoriei profesionale.
Dintre absolvenții promoțiilor de până acum ale Facultății de Inginerie pot fi reținute evoluții și cariere profesionale extrem de interesante - în întreprinderi din țară și străinătate, care ne validează consistența pregătirii de specialitate oferite.
.