Centrarea pe student a metodelor de învățare
Rezolvarea problemelor noi cu care se confruntă învățământul superior implică, în legătură cu curriculum-ul, și regândirea metodelor și metodologiei de predare-învățare. Asimilarea funcțiilor complexe ale universităților privind asigurarea formării unor specialiști de prim rang, pregătirea temeinică a cercetărilor, a oamenilor de cultură și asigurarea inovării cunoașterii și tehnologiei nu se poate realiza decât printr-un mod nou de organizare a secvențelor didactice în cadrul procesului de instrucție-educație.
În calitate de elemente factice, metodele sunt cosubstanțiale strategiilor.
Ca demersuri teoretico-acționale, ele desemnează anumite modalități de execuție a operațiilor implicate în realizarea sarcinilor de predare-învățare. Calitatea actului educativ depinde și de metodele folosite, dezvoltarea personalității studentului fiind condiționată nu numai de conținuturile vehiculate, ci și de maniera în care acestea îi sunt aduse la cunoștință.
Ca modalități de acțiune, unele metode îl solicită mai mult pe cadrul didactic (prelegerea, expunerea), altele mai mult pe student (exercițiul, lectura individuală sau colectivă), iar altele presupun acțiuni didactice care antrenează deopotrivă cadrul didactic și studenții (problematizarea, abordarea euristică). Însușirea operațională și funcțională a cunoștințelor nu se realizează adecvat print-o receptare pasivă, ci numai în condițiile stării active. Verbalismul excesiv, steril și ineficient, ignoră unul din principiile de bază ale didacticii moderne: învățarea prin acțiune. Datorită noilor obiective ale educației este necesară o reconsiderare a metodologiei didactice, cu opțiunea clară pentru predominanța metodelor activ-participative. Studenții sunt antrenați în efectuarea unor studii, cercetări, analize, comparații, creații etc., care solicită un efort voluntar personal.
Proiectarea și realizarea metodelor de predare-învățare în învățământul superior conține unele specificități, în raport cu alte niveluri ale instruirii și educației. Este vorba, în primul rând, de rolul mare pe care îl are spiritul de cercetare științifică, creativitatea teoretică și practică. La acestea adăugăm creșterea gradului de complexitate a metodelor prin derivarea unor noi procedee sau a transferului acestora de la o metodă la alta, precum și dezvoltarea metodelor "acționale" care vizează formarea unor capacități psihomotorii, fizice, a deprinderilor de muncă productivă a studenților. Astfel de specialități își pun amprenta și asupra tabloului general al metodelor de predare-învățare în învățământul superior, acestea apropiindu-se de cele folosite în educația adulților.
Un cadru didactic eficient trebuie să își modeleze modul de predare astfel încât să îmbine fidelitatea față de studenți și cea față de disciplinele predate, față de cunoaștere și față de formarea deprinderilor, precum și față de funcțiile elementare și superioare. Predarea este o structură generativă de învățare.
Introducerea noilor tehnologii în sistemul de învățământ presupune o pregătire psihopedagogică specială a cadrului didactic, care se va afla în diverse ipostaze: de formator, profesor, tehnician, consilier, manager. Însă, integrarea acestora nu trebuie să devină un scop în sine, ci un mijloc de creștere a calității predării și învățării și a randamentului școlar.
Ca să organizeze procesul educațional în folosul studentului cadrul didactic este preocupat de cunoașterea particularităților de vârstă și individuale ale studenților. Relațiile cu aceștia sunt deschise, nestresante, stimulative pentru a le asigura condiții de participare activă în cadrul experiențelor de învățare inițiate. În funcție de particularitățile identificate cadrul didactic își structurează conținuturile și își concepe strategia educațională, combinând optim cele mai potrivite metode și procedee, mijloace de învățământ și forme de organizare. Procesul de predare-învățare-evaluare poate dobândi valențe calitative prin creșterea eficienței și eficacității dacă se desfășoară într-un mediu stimulativ, motivant, detensionat, bazat pe comunicarea autentică dintre profesori și studenți, respectând astfel dreptul acestora de a adresa întrebări și de a solicita explicații suplimentare pentru înțelegerea și interpretarea cunoștințelor dobândite.
Pentru ca demersul comun al cadrului didactic și studenților să fie încununat de succes este necesară adoptarea unei strategii de acțiune, a unui anumit mod de abordare și rezolvare a sarcinilor concrete de instruire. Întregul proces instructiv-educativ se desfășoară prin adecvarea la obiectivele urmărite a strategiilor susceptibile de reușită. Strategiile de predare-învățare ocupă un loc central în cadrul tehnologiei didactice. Proiectarea și organizarea activităților instructiv-educative se realizează în funcție de decizia strategică a cadrului didactic. Demersul său va urma un anumit plan prestabilit și va plasa studentul în situația de învățare cea mai propice, într-un context de solicitări, condiții și resurse, care să permită dobândirea competențelor prefigurate prin obiective. Concepută ca un scenariu didactic cu structură complexă, strategia elimină în mare măsură hazardul, erorile, riscurile și evenimentele nedorite în practica pedagogică. Nu se are în vedere doar modalitatea în care studentul este îndrumat, ci și comportamentul său într-o activitate concretă. Pentru a se realiza o interacțiune flexibilă între acțiunile cadrului didactic și student este necesar să se țină seama de potențialul acestuia din urmă: motivație, capacitate de a acționa într-un anume modși de a opera cu anumite categorii de cunoștințe, nivel de pregătire, stil de învățare etc.
În noua viziune despre metodele de instruire și educare a studenților, acestea sunt înțelese ca expresii concrete ale situațiilor de învățare, de educație în care sunt cuprinși studenți sau pe care le parcurg. Este vorba, așadar, de parcurgerea succesiunii unor evenimente în cadrul unor anumite interacțiuni, efectuare unor acte în urma cărora se produce o transformare, o modificare a câmpului cunoașterii, abilităților, atitudinilor etc.
În instruirea și educația universitară metodele pot fi utilizate pe baza mai multor criterii, cum ar fi: gradul de generalitate sau de cuprindere (metode generale și metode particulare), principiul folosit în organizarea succesiunii evenimentelor, a demersului cunoașterii (metode inductive și metode deductive etc.), mijlocul principal organizat în construcția mesajelor și în formarea și dezvoltarea capacităților (cuvântul, acțiunea etc.), gradul de antrenare al studenților în învățare (metode active ori metode pasive). La acestea mai putem adăuga și alte criterii, cum sunt: gradul de utilizare a descoperirii, a cercetării, complexitatea demersului etc.
Astăzi atenția principală în didactica universitară se concentrează pentru distanțarea de metodele școlărești bazate pe condiționare, memorizare și repetiție, și promovarea în direcția celor care au în centru participarea activă și, deci, interesul direct sau indirect al studentului în propria formare și dezvoltare.
Câteva modalități de activizare, pe care practica educațională și cercetarea pedagogică le-au validat sunt:
-
utilizarea unui sistem de metode de instruire și autoinstruire activizante, cum ar fi: abordarea euristică, problematizarea, învățarea prin descoperire, modelarea, experimentul, instruirea/ autoinstruirea asistată de calculator, studiul de caz, jocul de rol, învățarea cu ajutorul simulatoarelor didactice ș.a.;
-
utilizarea unor metode și tehnici de dezvoltare a spiritului critic;
-
utilizarea unor metode de dezvoltare a creativității studenților;
-
integrarea în activitățile de instruire și autoinstruire a mijloacelor de învățământ și valorificarea funcției lor stimulative prin asigurarea interdependențelor cu celelalte componente ale strategiilor didactice.
Obiectivul major al pedagogiei active și interactive este de a responsabiliza studentul, de a-l ajuta să se dezvolte, să-și modeleze personalitatea și de a-i dezvolta încrederea în sine, prin recurgerea la practici pedagogice centrate pe activitatea de învățare individuală sau colaborativă a studentului. Accentul este pus pe libertatea intelectuală a studentului și pe autonomie, considerate valori fundamentale în educație.
Modelul educațional promovat de pedagogia activă este de tip reflexiv-interactiv, întucât încurajează reflecția individuală sau colectivă, interacțiunile sociale și dezbaterile dintre participanții la instruire, experimentările directe realizate de aceștia asupra obiectelor, fenomenelor și proceselor realității etc., ca o pregătire pentru integrarea în societate.
Însușirea cunoștințelor se realizează mai bine prin acțiuni personale ale studenților, dirijate de către cadrul didactic, decât prin procedee de simplă repetiție a ceea ce s-a primit și înregistrat. O astfel de învățare nu este posibilă decât utilizând metode care pun în joc activitățile proprii, creatoare ale studenților și îi determine să participe activ la elaborarea cunoștințelor, ce urmează să fie însușite. Este necesar ca metodele utilizate să țină seama de natura proprie a studentului, să facă apel la legile construcției psihologice ale individului și la legile dezvoltării lui. Interesul studenților pentru activitate crește atunci când cadrul didactic procedează la o angajare a fiecăruia în descoperirea ( de fapt redescoperirea ) cunoștințelor. Activizarea studenților, pentru a-i face părtași la propria formare, nu se va realiza dacă cadrul didactic procedează prin afirmare-negare-explicare, fără a utiliza forțele lor psihice într-o dinamică intelectuală continuă și echilibrată.
Modernizarea mijloacelor de învățământ și eficientizarea valorificării lor reprezintă o direcție importantă în inovația pedagogică. Tehnologia informatică se folosește pentru a colecta, a stoca, a organiza, a procesa, a prezenta și comunica informația. Noile tehnologii se pot folosi în predarea disciplinelor, în sprijinirea și stimularea studiului individual, cât și în învățământul special. Folosirea lor ca elemente de conținut și mijloace didactice ajută la îmbunătățirea calității învățământului. Astfel, se vor dezvolta aptitudini de creare, tratare, obținere, selecționare, recuperare a informațiilor, creativitate, capacitate de gândire structurată.
Diversitatea metodelor și mijloacelor didactice utilizate în predare și învățare răspunde unei nevoi fundamentale de variație, diferențiere, nuanțare și particularizare a activității didactice. Ea lărgește și îmbogățește considerabil experiența de predare a cadrului didactic și experiența de învățare a studenților, oferind posibilitatea unor strategii de acțiune cuprinzătoare, de o mai mare suplețe și adecvare la multitudinea sarcinilor și situațiilor instructiv-educative..
