Sorry, your browser doesn't support Java(tm).
 


     Orasul Sarmasu este asezat in partea de nord - vest a judetului in centrul Câmpiei Transilvaniei pe cursul superior al Pârâului de Câmpie, afluent pe dreapta al Muresului.
     Se afla la o distanta medie de 50-60 km fata de orasele din jur: Cluj Napoca, Bistrita, Reghin,Târgu-Mures, Ludus.
Localitatea polarizeaza o mare parte a Câmpiei Transilvaniei, fiind martora multor evenimente importante din istoria Transilvaniei si a tarii. Straveche vatra de locuire omeneasca, localitatea Sarmasu este atestata documentar din 1329.      Urme de locuire sunt din neolitic, materializate in ceramica de tip Cotofeni, topoare apartinând unei populatii care se ocupa de cultivarea pamântului. Locuitorii asezarii au fost prezenti la marile evenimente ale istoriei si, in mod special, la Revolutia de la 1848, când s-a remarcat Alexandru Chiorean si Vasile Simonis, primul in calitate de prefect al Câmpiei Transilvaniei si al doilea ca tribun al aceleiasi zone in cadrul administratiei lui Avram Iancu. In perioada celui de-al doilea Razboi Mondial comuna fiind sub ocupatie straina a cunoscut ororile razboiului prin masacrele de la Sarmas, Sarmasel.      Asezarea devine in 1947 resedinta de plasa in cadrul judetului Cluj, iar in 1952 devine resedinta raionului cu acelasi nume tot in cadrul judetului Cluj. Din 1960 devine comuna in raionul Ludus, iar din 1968 comuna in judetul Mures. In 2003 este ridicata la rang de oras. Sarmasul are o activitate economica relativ dezvoltata pentru o asezare oarecum izolata. In zona Sarmasului sunt importante zacaminte de gaz metan.
     Aici a fost instalata prima sonda de gaz metan din Transilvania, la 6 februarie 1908 (Sarmasel). Acest lucru a atras dupa sine investitii specifice.Pe lânga acestea s-au dezvoltat serviciile,dar au aparut si firme de productie, cum ar fi cele de prelucrare a lemnului,fabrica de mobila etc. In localitate se gaseste un muzeu bisericesc cu obiecte de cult religios, multe unicate cuprinse in patrimoniul national, precum si o serie de obiective turistice. Cele mai reprezentative sunt: Biserica ortodoxa de lemn din Sarmasel (1692), cu clopotnita stramutata din satul Dâmbu, si Biserica ortodoxa de lemn "Sf. Arhangheli" (sec.XIX) din Sarmasu. Se prevede o dezvoltare importanta a proaspatului oras, atât ca localitate in sine, cât si ca centru polarizator al zonei.

 
Copyright (C) 2004 Consiliul Judetean Mures