SCOPUL CONFERINŢEI INTERNAŢIONALE

În contextul integrării României în Uniunea Europenă, Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu-Mureş, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Centrul de Cercetare în Domeniul Urbanismului şi al Politicilor Publice şi Asociaţia Română de Ştiinţe Penale – Filiala Tîrgu-Mureş, în parteneriat cu Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu”, Universitatea Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines University (Franţa), Universitatea din Salento (Italia), Universitatea din Miskolc (Ungaria), Asociaţia Naţională a Barourilor din România – Baroul Mureş, Fundaţia “Pro Iure” (Tîrgu-Mureş, România) şi Editura „Universul Juridic”(Bucureşti, România) are onoarea de a vă invita să participaţi la Conferinţa Internaţionlă în Drept penal cu tema FIGHTING AGAINST HUMAN TRAFFICKING, care va avea loc în perioada 25-27 noiembrie 2010, în sălile de conferinţe ale Hotelului „Continental” din Tîrgu-Mureş.

 

Manifestarea se constituie într-un foarte bun prilej de a pune în discuţie necesitatea înţelegerii fenomenului infracţional şi mai ales a traficului de persoane. Totodată vor fi avute în vedere şi aspecte legate de cooperarea în domeniul luptei anti-infracţionale.

 

Considerăm că acestă conferinţă internaţională vine în întâmpinarea tuturor celor care se confruntă cu instabilitatea sistemului legislativ şi care doresc să se perfectioneze în mod activ în domeniu dreptului penal român, dar mai ales să se raporteze la realitatea juridică europeană şi internaţională, în special privind cooperarea în lupta împotriva traficului de fiinţe umane.

 

Suntem siguri de faptul că Conferinţa Internaţionlă în Drept penal cu tema FIGHTING AGAINST HUMAN TRAFFICKING va costitui un punct de atracţie nu numai pentru mediul academic, dar şi pentru cel politic şi de afaceri, pentru practicieni.