Centrul de cercetare ştiinţifică a istoriei elitelor româneşti a luat fiinţă în anul 2004, ca o unitate academică, fără personalitate juridică, fiind acreditat în anul 2005. A fost creat în scopul coordonării cercetărilor dedicate istoriei elitelor.

   Premise istorice
   Cercetarea elitelor reprezintă un domeniu de noutate în istoriografia română. Prin instalarea comunismului, după al doilea război mondial, preceptele ideologice, binecunoscute, ale rolului maselor în istorie şi ale luptei de clasă, au dus la minimalizarea şi falsificarea rolului istoric al elitelor. În pofida unor contribuţii notabile, istoria elitelor a rămas una din marile datorii ale istoriografiei româneşti din perioada comunistă.
   Cercetarea elitelor s-a relansat după 1989, devenind un subiect distinct al istoriografiei postcomuniste. La reluarea studiilor privind istoria elitelor româneşti a contribuit reconsiderarea unor importante studii ale sociologie româneşti din perioada interbelică.
   Prin opera unor sociologi, precum Eugeniu Sperantia, Constantin Rădulescu-Motru, Traian Brăiloiu, Mihail Manoilescu ş.a., sociologia interbelică a receptat contribuţiile importante privind rolul elitelor aparţinând unor filosofi şi sociologi precum Auguste Compte, Schopenhauer, Nietsche, Thomas Carlyle ş.a.
   De asemenea, a fost receptată opera sociologilor italieni Gaetano Mosca, Vilfredo Pareto şi Roberto Michels. Într-un fel sau altul, fiecare dintre cei trei sociologi italieni au reluat ideea că o societate fără clase sociale nu este posibilă. Mosca, de exemplu, a concluzionat în lucrările sale că societăţile au fost şi vor fi întotdeauna conduse de un grup unic de lideri, chiar şi atunci când dau impresia că majoritatea conduce.
   Cercetarea elitelor după căderea comunismului a fost stimulată şi ca urmare a reluării contactelor cu istoriografia din Vest, unde după al doilea război mondial cercetările sociologice s-au arătat tot mai interesate de investigarea personalului politic. În acest sens, îi amintim pe sociologii ţi istoricii Fl. Hunder, Wilkinson, B. Barber, C.W. Mils, Guy Chaussinand-Nogaret, Roland Mousnier ş.a.
   Astfel, pornind de la diverse modele de cercetare a elitelor, în ultimii ani, istoriografia română a dezvoltat câteva direcţii majore de reconstituire a istoriei elitelor: istoria elitelor nobiliare, a elitelor intelectuale, a elitelor burgheze (orăşeneşti, bancare) şi istoria elitelor comuniste.
   Importante contribuţii la cercetarea elitelor au fost realizate de istoricii de Tg. Mureş, mai ales din perspectiva formării elitelor intelectuale. Dintre cele mai importante realizări istoriografice amintim: cercetările privind frecventarea universităţilor din Europa de către viitoarele elite ale Transilvaniei; idealul educaţional în secolul al XIX-lea; elitele economice; elitele clericale şi naşterea naţiunii române; intelectualii şi revoluţia de la 1848; elitele mişcările de emancipare ale secolului al XIX-lea; ideologia elitelor secolului al XIX-lea; elitele şi modernitatea etc.

   Activităţi
- Identifică şi propune membrilor Centrului teme de cercetare din domeniul istoriei elitelor;
- Stabileşte proiectul general şi planul anual de cercetare;
- Creează parteneriate cu centre similare de cercetare ştiinţifică;
- Participă, prin competiţie, la proiectele naţionale şi internaţionale de finanţare a proiectelor;
- Coordonează cercetarea ştiinţifică a studenţilor şi masteranzilor;
- Organizează, anual, manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale dedicate unor subiecte din istoria elitelor;
- Organizează activităţi de cercetare şi de valorificare a cercetării pentru studenţi şi masteranzi;
- Sprijină valorificarea cercetărilor dedicate istoriei elitelor;